Citeam urmele de pe perete.citeam umbra dupa umbra.citeam paloarea si densitatea varului proaspat uscat si inhalam mirosurile intepatoare ce.mi dadeau vagi stari euforice.si era bine.
Fractiuni de secunda, una dupa alta si.apoi peretele ramanea din nou perete.alb si gol.
Ascultam anvelopele cum se rostogoleau deznadajduite pe asfaltul plouat.imi pareau suspine..(probabil de la perete).numaram picurii ce cadeau in baltoace.baltoace murdare,ostentativ aparute in mijlocul drumului menite sa cauzeze neplaceri trecatorilor.
Da, trecatorilor…bietii trecatori.
Le numaram pasii, putini de altfel.un pas, doi pasi..trei.tot timpul incheiam cu o cifra impara de parca s.ar fi evaporat in noapte.stiam c.ar fi prea putin probabil si ca nimic spectaculos nu s.ar intampla vreodata in oraselul asta uitat de lume, asa ca nu.mi bateam prea mult capul cu explicatii stiintifice.
Hemmingway,Hemmings – imparitatea duala/un sunet surd imi sfredeleste timpanul : curge apa pe teava de la bucatarie.
Ce se va alege de noi – biete cifre si atomi insirati alandala, catimi de suflete, eterne semne de.ntrebare nicicum exclamative !?..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu