Tin minte o iarna cand era cald si omat. Si copacii erau plini si desi ; si noi, copii fiind, ne ascundeam dupa deget si recitam poezii sa.l ademenim pe Mos Craciun. Visam la portocale si globulete albastre care atarnau intr.un brad adevarat si mirosea in casa a Decembrie.
Sosetele crosetate, cu stelute in alb si rosu, incalzeau picioruse mici, pufoase, ce alergau neobosite de.a lungul holului si pandeau noptile tarzii – poate poate o sa.l zareasca pe Mos si.o sa le spuna si altora ca e adevarat, exista, si l.au vazut ! –
Mi.aduc aminte de prajitura cu miere si nuca, de laptele cald si bomboanele cu jeleu aruncate sub pom..As recunoaste si.acum pulovarul ala lanos,alb, pe gat care ma enerva atata si mi se facea cald in el. Sau cum ne suna soneria pe la pranz si.auzeam cate 3,4 glasuri de.odata. Voci zgomotoase si maini pline, farfurii acoperite si plase colorate din carton cu flori si inimioare sau ursuleti cafenii..
Mi.aduc aminte zapada topita pe paltoanele inchise pana.n gat si namolul de pe gresia din hol, adus de.afara. Si zambetele si imbatisarile si povestile..O,da..povestile. Si fumul de tigara si mirosul de vin fiert.
Tin minte fulgii si masinile din fata blocului. Toate ingropate pana sus si stelutele desenate pe aburul de pe geam. Oamenii de zapada din curtea scolii si instalatiile multicolore din magazin.
Mai stiu ca dimineata soarele stralucea asa de tare ca te dureau ochii si.ti sclipeau pupilele de la atata alb.
Si cuptorul era pornit si era ceva acolo, ceva bun..Si mainile erau rosii, uscate si reci..si ingerii cadeau noaptea pe strada si ramanea conturul pan.a doua zi..cu aripi cu tot.
Tin minte. Ca era o iarna calda, cu omat si ingeri cu miros de prajituri…
